Lorena

E deja tarziu. Doar noaptea mai sopteste de dincolo de vise, doar luna mai clipeste din pleoapele grele, imprastiind o lumina fada peste intunericul patrunzator. Vantul adie, imprastiind mirosul de toamna, mirosul de liniste si intuneric. Linistea mi se umple de dor … de amintiri … Imi amintesc din nou de ziua and te-am vazut prima oara … Ciudat, dar in acel moment am simtit ceva, ceva ce nu simtisem de mult … fusese indeajuns nu mai mult de un minut … un minut sa tulbure intreg universul meu … aveai o privire atat de intensa, incat nu mai stiam sa formulez o propozitie … ce se intamplase oare?… simteam ca … ca … m-am indragostit … Era posibil asa ceva?… Da … dar am aflat asta ceva mai tarziu … In clipa aceea ma chinuiam sa aflu ce se intampla cu mine … incercam sa aflu de ce ma tulburase atat de mult o simpla privire … Acea privire care inca ma tulbura cu aceeasi intensitate … acea privire pe care o revad si-o simt cum ma arde … Inchid ochii … iti simt privirea cum strabate intunericul … cum ma atinge … cum ma mangaie … Mi-e bine … mirosul de toamna imi patrunde simturile … si mi-e dor …

Am citit un tiltu de articol “Rotcoale de fum – urme discrete de sex si parfum” … si mi-am amintit de seara cand te priveam in semiintuneric prim fumul de tigara …

Rotocoale de fum pluteau in camera semiintunecata si aroma lor se amesteca cu urmele discrete de dragoste si de parfum, dand savoare incaperii … In urma c-o secunda, strivita, gemeam sub trupul tau … te doream … te iubeam … zambeam … Inca ma trec fiori … si te privesc aievea fumand in linistea deplina … Nici nu vorbeam macar … tacuti, zambeam … si savuram momentul … Eram fericita … as fi vrut sa rad, sa plang si sa te strang in brate … sa stiu ca n-ai sa pleci …
Dar nici nu plangem si nici nu radeam … si nici macar nu te atingeam … Nu vroiam sa stric momentul … de liniste si semiintuneric … taiate doar de cate-un slab suspin sau de vreun palid rotocol de fum ce iesea din tutunul ars cu urme discrete de dragoste si de parfum … Si te priveam prin rotocoalele de fum … si iar zambeam …

De ce ma sperie atat de tare vantul? De ce ma sperie umbrele lasate pe pereti de lumina fulgerelor ce stabat prin faldurile perdelelor?

Pentru ca de asta data sunt singura … nu e nimeni care sa-ntinda mana sa ma cuprinda, sau sa alunge teama din privirea mea … nu e nimeni care sa ma mangaie si sa-mi spuna sa visez frumos, nu e nimeni care sa-mi dea macar un simplu sarut de noapte buna…

Strang patura in brate, tresarind la fiecare zgomot, adun cu geu sub pleoape lacrimile ce ameninta sa-si faca aparitia la fiecare clipire si adorm zambind cu gandul la ceva ce stiu sigur ca nu se va transforma niciodata in cosmar …

E greu, e cat se poate de greu sa iei o hotarare care va trebui sa fie decisiva, sa alegi intre ceea ce-ti doresti cu disperare si ceea ce trebuie sa faci, sa alegi intre un prezent in care esti fericita si un viitor despre care stii ca nu-ti va aduce nimic bun … intre bucurie si tristete …

Trist este faptul ca pare mult mai simplu sa devii egoist, sa lasi prezentul in care esti fericita sa se transforme intr-un viitor pe care deja il cunosti, un viitor despre care stii la ce sa te astepti, decat sa te gandesti prea mult la altii si sa faci o schimbare brusca, sa renunti la tot ce ai, la prezentul care te inconjoara cu blandete si sa-l inlocuiesti cu un viitor ce nu prevede nimic bun, un viitor caruia ii intuiesti toti pasii sovaielnici …

Si in acele momente de cumpana, paradoxal, te gandesti ca ar putea aparea acel cineva care sa te ajute sa te determine sa te razgandesti … sa iti doresti sa apara si sa te faca sa regreti pana si gandul de a-ti refuza fericirea … si totusi, fiind un paradox, acea pesoana sa nu apara … In cele din urma, singura in fata destinului, te resemnezi, refuzi si ultima farama de egoism si renunti la tot … in favoarea unui nimic … tii capul sus si speri sa-ti fie bine, desi stii ca nu-ti va fi, stii ce soarta ti-ai ales, dar totusi speri … Speri … si astepti … iar asteptarea se prelungeste, clipele devin veacuri … iar tu te afunzi in intuneric si nu pti sa mai intrezaresti nici macar raza de lumina … Doar atunci realizezi pierderea, doar atunci durerea incepe sa te sfasie, singuratatea sa te doboare … Doar atunci cand realizezi ca, de fapt, n-ai pierdut numai fiinta cea mai draga tie, ci te-ai pierdut tu insati, iti inghiti incet lacrimile, una cate una, incepi sa-ti strangi amintirile, sa le asezi undeva intr-un loc sigur, unde nimic nu le poate atinge, caci undeva in adancul sufletului inca mai palpaie licarul unei mci sperante …

Camera este scaldata in lumina difuza si sunetul pe care il produc doar ticaitul sacadat a doua inimi este singurul care sparge linistea apasatoare … O silueta feminina se poate zari bine conturata in geamul mare … priveste in zare, tacuta, ingandurata, cu spatele spre el. Probabil ii aude pasii lenti, ii aude probabil si respiratia sacadata, i-ar putea auzi pana si buzele ce se musca, intalnind in cale parfumul ei amestecat cu mirosul de trandafir pe care cateva lumanari il imprastie timid undeva intr-un colt al camerei … Ajunge langa ea, o atinge usor pe umar, abea perceptibil, iar ea, fara macar a-si intoarce privirea, schiteaza doar un zambet in coltul gurii si un gest imaterial cu privirea in coltul ochilor. Poarta o rochie de voal rosu, pe care imaginatia lui a aruncat-o deja pe jos, usor si destul de rapid, inca de la prima privire, inca de cum a pasit in acea camera si i-a simtit parfumul innebunitor. Nu-i spune nimic, continua sa priveasca nepasatoare pe fereastra … desi ii simte caldura si trupul vibrand de dorinta… El isi aseaza mainile, cu degetele rasfirate, pe geamul din fata ei si isi apropie nasul de pielea gatului ei, spre lobul urechii ca sa-i poata simti respiratia … Coboara usor cu mainile pe geam, descriind conturul trupului ei, atinge usor geamul cu varfurile degtelor, coborand … si simte cum pe bucata de geam din fata ei a aparut o forma nedefinita din aburii ce-i ies pe nari si buze. Isi simte pulsul crescand si respiratia devenind aproape salbatica pe trupul ei invasmantat. Stie sigur ca ea ii simte respiratia, insa nu spune nimic, ramane tacuta si nemiscata ca o statuie, dornica de a fi explorata. Mainile ii aluneca tot mai jos, pe geamul rece si degetele descriu usor forma perfecta a picioarelor ei …Isi prelungeste atingerea de pe geam, pe glezna invelita in dresul fin, matasos … se opreste pret de o clipa, in care isi infraneaza instinctele cu care ar vrea sa o posede in acel moment … si urca cu atingerea palmei, cu toata dorinta concentrata in palme, in varfurile degetelor … atinge … isi lasa mainile sa umble pe sub rochia ce acopera acel trup aprins, senzual … Tremurand, i-o ridica usor, desi ar smulge-o daca nu ar vrea ca lucrurile sa mearga lin, innebunitor. Ajunge cu mainile la banda care ii tine dresul lipit de pielea fina si usor, o desprinde de piciorul drept, mangaind-o … Mai urca mana putin, cntinuind sa mangaie, insa se opreste … Se ridica in picioare si cand isi atinteste privirea spre ea o vede ca e rezemata cu pieptul de fereastra… Isi scoate mainile de sub rochie, dar continua sa-i atinga trupul. Simte ca il strange costumul, camasa, pantalonii, ii e cald, dar bine … isi simte simturile ascutite … isi urca mainile pe soldurile ei, pe abdomen, ii mangaie sanii, ii atinge, ii maseaza apasat si tot ce-si doreste in acea clipa e sa-i atinga safrcurile intarite, sa i le striveasca cu pasiune. Ea, cea care statuse neclintita, ea care parea ca nimic nu ar putea-o clinti … isi retrage mainile de pe sticla geamului si le pune peste ale lui, incepand sa se mangaie cu ele … degetele le sunt aproape impreunate … i le conduce inspre spatele rochiei, acolo unde este fermoarul care o tine stransa. El i-l desface, cu gesturi lente, in timp ce ii atinge cu buzele fierbinti gatul, urechile, apoi coborand milimetru cu milimetru, pe urma fermoarului care desfacut, ii lasa rochia sa cada, infatisandu-i-o doar in lenjeria de un alb perfect, care il innebuneste.
O simte starnita, o vade cum se intoarce si-si pune mainile in jurul gatului sau, ii ia fata in palme si il saruta pasional, apoi mainile ii coboara in mangaiere intai pana la sacou, apoi la nasturii camasii pe care ii desface in graba, in timp ce ii saruta gatul cu varful limbii. I le scoate in graba si le lasa sa cada la intamplare pe jos, in timp ce il trage spre ea si-i desface pantalonii. Ii mangaie si-i saruta pieptul … el inchide ochii si se sprijina cu mainile de peretele de geam, peste ea. Il desface la pantaloni, il atinge in locurile intime, il saruta ca si cum ar vrea sa il soarba cu totul. El isi coboara mainile pe trupul ei frematand, isi lasa buzele sa se preumble pe gat, apoi pe santul dintre sani, pe care ii elibereaza din sutienul de dantela fina. Ii prinde sanii cu ambele maini, se apleaca, ii saruta sfarcurile cu buzele si varful limbii…
O priveste tandru … o vede cum si-a sprijinit mainile de fereastra si o zgarie cu varfurile degetelor, asa cum face si el pe pielea ei. Isi coboara saruturile si jocul pana in cel fierbinte punct al trupului unei femei si stau acolo, intr-un sarut si joc prelung … iar unghiile ei, care intre timp s-au oprit pe umerii lui, il ridica … buzele ei se apropie de gatul lui, mainile nu se pot hotara intre coapsele lui si mijlocul care se lipeste de ea, aproape strivind-o de fereastra…fereastra pe care se scurg picuri calzi de ploaie …
Ea ii sopteste abea auzit : “Te vreau … vreau sa fiu a ta” … iar el se nu se pote opune … nu se poate opri … nu vrea sa se opuna … nu vrea sa se opreasca …

Femeia este o enigma si pentru ea insasi in anumite momente ale vietii. Sufletul este un abis al cunoasterii. In fiecare zi descoperim taine din adancurile fiintei. In trupul femeii trecutul se imbina cu prezentul pentru a naste viitorul …

S-a facut liniste….noaptea s-a lasat rece….ninge linistit cu fulgi mari…..in semineu trosneste focul de lemne uscate….umbre rosiatice se joaca pe peretii camerei…..sint singur……imi las capul incet pe perna rece…..imi duc la nas incheietura miinii drepte……iti simt parfumul….deodata nu mai sint singur….parfumul tau imi umple narile….imi plimb degetele pe perna…te caut……urmaresc cu degetele conturul fetei tale…..incerc sa-ti ghicesc starea de spirit….iti ating incet pleoapele inchise….conturul nasului…..apoi buzele fierbinti intredeschise……barbia……gitul lung…..pieptul iti tresalta atunci cind cu virful degetelelor iti ating sinii….incet imping cearsaful ce te acopera in jos pe pintec….nu te impotrivesti….ma privesti in ochi cind te sorb din priviri……iti ating pielea matasoasa, degetele aluneca pe corpul tau neobosite, urmarindu-ti conturul formelor tale voluptoase.
Imi sprijin capul intr-un cot si in timp ce te mingii, te privesc….ce frumoasa esti…..cum stai intinsa linga mine , uitata…cu fata in sus, putin pe o parte….ne privim in ochi….zimbesti …si te lasi mingiiata…..la un moment dat imi prinzi mina in mina ta si o opresti pe un sin…..o apesi usor peste a mea…iti simt bataile inimii……in linistea camerei le si pot auzi…..se aude si fosnetul cearsafului…..iti ridici un picior si il asezi lenesa peste ale mele…ma incolacesti si te lipesti de mine…….iti simt pintecul fierbinte plin de dorinta…apoi sinii se infing in pieptul meu….respiram greoi…..intretaiat…..de parca tocmai am terminat o cursa de maraton……iti incolacesti bratele in jurul gitului meu….si iti ridici fata catre mine….te intinzi sa ma saruti….iti simt buzele fierbinti atingindu-le pe ale mele…….ne sarutam nebuneste……..te prind de mijloc si te trag strins in mine…….o caldura placuta ne invaluie……iti soptesc la ureche cit de mult te iubesc……ne contopim unul in altul…..transpirati, respiram la unison, o bucurie imensa ma copleseste……incerc sa te sarut din nou……nu te gasesc in intuneric……string in brate perna goala……a ramas doar mirosul tau…….ma ia cu friguri…..descopar ca sint transpirat iar cearsaful e undeva linga canapea……sint singur…..doar mirosul de Charlie Blue pluteste in camera…….

Scris de Cezar

Ultima noapte de primavara … fereastra e larg deschisa, lasand sa intre in camera adierea calda si mireasma florilor de iasomie… Ma intind lenesa intre cearceafurile albe, incercand sa adorm, iar gandul ma poarta din nou la tine … as vrea sa simt bratele tale in jurul meu, sa-ti simt parfumul amestecandu-se cu mirosul primaverii, as vrea sa respiram impreuna aerul curat … sa-ti privesc ochii stralucind in intunericul camerei, sa-ti simt zambetul cald, sa ma lipesc de tine si sa nu te mai las niciodata sa pleci de langa mine.
Nu pot sa adorm … parca te astept … te astept cum nu am asteptat pe nimeni pana acum vreodata … Te astept cu o ardoare greu de inteles pentru oricine, greu de inteles chiar si pentru mine … Nu stiu ce anume a facut posibil sa ne gasim unul pe celalalt … probabil destinul … acea unica clipa in care ne-am aflat amandoi in acelasi loc. Imi inchipuiam mereu ca te voi intalni cumva, undeva … nu avea nici o importanta unde, cum, sau cine esti, erai acel pe care trebuia sa-l intalnesc. Speram sa existe in lumea asta mare un loc unde sa-ti intalnesc privirea, sa ma topesc in ea, sa ma atragi ca un magnet de parca te-as fi cunoscut de-o viata … Nu stiu cum anume s-a intamplat sa avem sentimente unul fata de celalat … probabil a fost acea scanteie aparuta dintr-o data, greu de sesizat chiar si pentru noi la inceput … dar stiu ca te doresc mereu, cu trup si suflet, asa cum nu am dorit pe nimeni vreodata … Te doresc cu trupul infierbantat de dorinte, frematand de emotie … te doresc si mi-e dor de tine … mi-a fost dor inca de atunci cand nici macar nu te cunosteam … dorul era ca un strigat de disperare si singuratate.
Ma ridic lenesa din pat … pasii ma poarta spre fereastra … privesc petalele florilor de iasomie … zboara in adierea vantului asemeni fulgilor de nea … am senzatia unei ninsori de primavara … Inchid ochii si incep sa visez … visez ca esti cu mine, ca privim amandoi dansul petalelor de flori … ca ne sarutam tandru, nesfarsit de lung, ca traim o dragoste pura, atat de pura ca si mireasma florilor, pura ca primavara, ca retraim fiecare mangaiere, fiecare picatura de sudoare sarutata. Iubiti si obositi, fericiti si extenuati, adormim imbratisati, o clipa cat o viata. Deschid larg ochii si-mi dau seama ca este doar un vis frumos. Mi-ar fi placut sa fii langa mine … mi-ar fi placut sa fie altfel … dar chiar si asa … existi … si-mi dai o motivatie pentru fericire …

Tanara strangea intre gene lacrimile fierbinti, dorind parca sa le pastreze acolo, in ochii ei, ca dovada vie a durerii ce-i sfasia sufletul … In rochita alba, in care se reflecta toata puterea lunii, parea nascuta din spuma marii, la malul careia cauta refugiu. Briza calda ii incalzea trupul infrigurat, ii mangaia umerii goi, o imbratisa, dorind parca sa-i sopteasca cuvinte dulci care sa o aline. Dar ea nu simtea nimic … Statea incremenita pe o stanca de la tarmul marii, trupul ii tremura neputiincios, in timp ce mainile se chinuiau sa deseneze ceva indescifrabil pe piatra aceea rece, iar picioarele ii atarnau neputiincioase, gata sa atinga apa … Singuratatea si teama o cuprindeau tot mai tare, noaptea se lasa tot mai neagra inlantuind-o in tenebrele ei … Isi stranse mainile pe langa trupul firav, isi lasa capul pe umeri, ca o statuie a deznadejdii. Ar fi vrut sa se ridice, sa plece, dar unde s-ar fi putut duce? Cine avea nevoie de ea? Nimeni, doar marea, singura care o invita sa-i tina companie, soptindu-i prin valurile ce se spargeau de tarm … ramai … ramai … Ramase nemiscata, ore in sir, cu gandul pierdut parca in adancurile in care ar fi vrut sa se afunde pentru totdeauna, pentru a nu mai simti nimic … niciodata … Un pescarus zbura aproape de ea si strigatul acestuia o facu sa tresara … Simtea o mana calda pe umarul gol, inghetat, aproape amortit … A tresarit din nou si pentru prima data, a deschis ochii mari … erau atat de verzi de parca cuprindeau in ei adancurile marii … Doua lacrimi mici se rostogolira din ochii fetei, infierbatandu-i obrajii de marmura. Simtea inca acea mana calda pe umarul ei, buzele ii frematau, ar fi vrut sa sopteasca ceva, ar fi vrut sa se ridice, ar fi vrut sa mangaie acea mana a carei caldura o cunostea prea bine, insa credea ca-i doar un vis si-i era teama sa nu-i spulbere vraja. Mana aceea ii starngea tot mai puternic umarul, apoi simti cum si celelalt umar ii este incalzit si strans cu putere. Ochii i se deschideu tot mai mari, buzele isi recapatau culoarea, obrajii de marmura se incalzeau, intreaga ei fiinta se trezea din amortire … Mainile acelea o cuprindeau, mangaind-o tot mai tandru … Noaptea isi retragea tenebrele din jurul ei, apa marii devenea tot mai calma, intelesese ca lupta impotriva iubirii era o lupta pierduta … abea se mai auzeu soaptele valurilor … ramai … ramai … O voce binecunoscuta, vocea aceea atat de draga ei, vocea pe care nu credea ca o va mai auzi vreodata ii sopti la ureche “vino cu mine”. Buzele lui fierbinti ii atinsera gatul firav. Atunci a inteles ca nu visa … el era acolo … venise …venise s-o ia cu el … Se ridica brusc, intoarse capul spre vocea aceea si ochii ei mari, desprinsi din mare, isi capatara stralucirea. Lacrimile adunate si stranse de atat timp, izbucnira rostogolindu-se . Barbatul ii sterse lacrimile, o saruta tandru pe frunte si o stranse la pieptul lui. Abea apuca sa rosteasca: “Sa nu mai pleci niciodata”, si cazu moale in bratele puternice care o sustineau.

Se trezi, a doua zi, intr-o camera mare, cu asternuturi albe, cu ferestre mari orientate spre plaja, prin care soarele isi trimitea caldura si razele spre ea . O mana calda o mangaia pe frunte, iar cealalta pe umar. Isi simti gatul atins de buzele acelea fierbinti, iar vocea aceea calda, ii sopti la ureche: “Trezeste-te iubito! N-a fost decat un vis urat, atat!” Deschise ochii mari, acei ochi verzi, pe care numai iubirea le putea da atata stralucire, dar care pastrau inca reflexiile marii si zambi fericita … “Am visat ca ma chema marea! Ce bine ca n-a fost decat un vis urat!”